Promo-LEX: Nereguli multiple în primele ore ale votării

Potrivit primelor constatări ale observatorilor Promo-LEX secțiile de vot au fost deschise conform rigorilor legale, însă până la orele 11:00 au fost înregistrate mai multe tipuri de încălcări în ceea ce privește desfășurarea procesului electoral:

Observatorii Promo-LEX au constatat multiple cazuri de agitaţie electorală în preajma secţiilor de votare (SV 34/26 s. Leuşeni r. Teleneşti, SV 155 Chişinău, r-ul Nisporeni, sat. Marinici SV nr.27, 28/58 s. Rădoaia r. Sîngerei).

Aplicarea agresiunii fizice – în apropiere de SV 288 Stăuceni, în dimineaţa zilei de 19 iunie, 3 tineri au fost prinşi în timp ce distrugeau afișajul electoral al unui concurent electoral. Tinerii au fost bătuţi cu patul armei, fiind transportaţi la spital în stare de inconştienţă. Încă nu se cunosc toate amănuntele despre numele persoanelor bătute şi cei care i-au bătut.

Transportare organizată a alegătorilor – astfel de cazuri au fost înregistrate la SV 55 (Comrat), SV 56 (Dezghingea), SV 6/22 (Drepcăuți), iar microbuzele care transportau alegătorii aveau însemnele unor concurenți electorali.

Tentativă de votare multiplă – un astfel de caz a fost înregistrat în SV 266 Vatra, Chişinău.

Comercializarea băuturilor alcoolice în preajma secțiilor de votare și perturbarea ordinii publice – cel puţin 10 cazuri (exemple: SV 187 Chişinău Ciocana, SV Tătărăuca Nouă r. Soroca, SV 18/13 Caşunca r. Floreşti, CER 36 Comrat, SV 17 Ceadîr-Lunga, la SV 16 Botanica mai multe persoane care consumau băuturi alcoolice au făcut scandal în preajma și în incinta secției de votare intimidând inclusiv membrii BESV și observatorii).

În listele electorale au fost înregistrate mai multe tipuri de nereguli: pentru unii cetățeni s-a semnat deja în liste deși aceștia nu și-au exercitat dreptul de vot (SV 236 Rîşcani, SV 108 Buiucani), alții au depistat persoane necunoscute înregistrate la domiciliul lor în liste (SV 236 Rîşcani). De asemenea au fost înregistrat un caz de includere în listele electorale a unei persoane decedate (SV 236 Rîşcani).

Greșeli în buletinele de vot – a fost constatat, cel puţin un caz înc are s-au depistat greşeli în buletinele de vot. Astfel în r-nul Ungheni, sat. Condrăteşti au fost făcute erori în buletine de vot fiind tipărit greșit numele concurentului electoral.

Păstrarea necorespunzătoare a buletinelor de vot – în r-nul Glodeni, sat. Camenca SV 13 buletinele de vot sunt păstrate în safeul amplasat într-un birou vecin biroului unde este amplasată secţia de votare.  De asemenea a fost înregistrat un caz în care la secția de vot 27/1 din Râșcani, în loc de ștampila “Alegeri 19 iunie 2011, Turul II” au fost recepţionate inițial ştampile vechi din primul tur de scrutin.

Limitarea drepturilor observatorilor – la SV 244 Chişinău, sect. Rîşcani, observatorului Promo-LEX i s-a interzis să se deplaseze prin SV.

Varianta extinsă a comunicatului cu constatări este disponibilă mai jos.

Pentru mai multe detalii, contactaţi: Carolina Bondarciuc, Ofiţer de relaţii cu publicul
Tel: (22) 450024, GSM: 069637849, e-mail: pr@promolex.md