Promo-LEX: Lideri politici naţionali implicaţi activ în campania pentru alegerile locale noi din 19 mai 2013

Prezentul raport cuprinde perioada 1 – 17 mai 2013, descrie contextul electoral şi reflectă principalele evoluţii în campania electorală, prestaţia concurenţilor electorali inclusiv sub aspect al finanţării campaniei. La fel atrage atenţia la prestaţia autorităţilor publice locale şi electorale, raportate la prevederile cadrului normativ şi limitele prescrise de timp.

Efortul de monitorizare a constatat că APL a respectat în mare parte prevederile legislației electorale privind oferirea spațiilor pentru afișaj electoral dar și a localurilor/spațiilor publice pentru organizarea întâlnirilor electorale. APL a manifestat comportament echilibrat şi a tins să creeze condiţii egale pentru concurenţii electorali. Totuşi, efortul de monitorizare a observat cazuri în care APL au oferit spațiile pentru întruniri electorale fără a încheia contracte în acest sens cu concurenții.

Observatorii au constatat neutralitatea membrilor organelor electorale şi o prestare conştientă a atribuţiilor funcţionale. Urmare a cursurilor de instruire organizate de organele electorale ierarhic superioare funcţionarii electorali aplică în mare parte uniform prevederile generale ale legislaţiei electorale. Totuşi, s-au raportat cazuri de interpretări neuniforme şi înțelegere superficială a normelor legale ce ţin de aplicarea sancțiunilor pentru situații de presupuse cazuri de utilizare a resurselor administrative, utilizarea materialelor publicitare nemarcate și plasarea lor în spații interzise, prezentarea rapoartelor financiare de către concurenții electorali.

Efortul de monitorizare Promo-LEX a constatat în această perioadă o campanie electorală deosebit de dinamică și activă. Candidaţii din localităţi au fost susţinuţi masiv de către miniştri şi deputaţi, reprezentanţi ai APL raionale. Au fost constatate cazuri în care lideri politici de nivel naţional au mers din uşă în uşă pentru a face campanie electorală. Practic în toate localitățile, majoritatea concurenților electorali au distribuit și au plasat afișaj electoral, au organizat întâlniri cu alegătorii. Unii concurenți electorali au organizat evenimente de amploare în localități, de genul concertelor electorale, multe din acestea cu participarea liderilor de nivel raional și național şi a numelor sonore din sfera muzicală. Concurenții electorali s-au antrenat în organizarea acțiunilor de salubrizare, reparație a diferitor obiecte de menire social-culturală, au oferit diferite cadouri electorale etc.

Totuşi, efortul de monitorizare Promo-LEX, rămâne în continuare deosebit de îngrijorat faţă de eschivarea concurenţilor electorali în declararea tuturor mijloacelor financiare utilizate în campanie şi utilizarea resurselor administrative, utilizarea afișelor electorale nemarcate și plasarea acestora în spații interzise. Promo-LEX face apel către concurenţii electorali, partidele politice şi liderii acestora să respecte prevederile legislaţiei electorale ce vizează susţinerea financiară a campaniilor electorale în limitele plafoanelor financiare prestabilite de CEC.

În context, Promo-LEX invită toţi concurenţii electorali să reflecte în rapoartele financiare toate cheltuielile suportate pentru organizarea concertelor electorale, acțiunilor sociale și de salubrizare organizate, transport şi editarea materialelor de agitaţie electorală etc. Pe de altă parte, Promo-LEX solicită organelor electorale să fie mai prudenţi la verificarea rapoartelor financiare şi respectarea plafoanelor maxime de cheltuieli pentru fiecare localitate în parte.

Totodată, observatorii salută tentativele concurenților electorali de a contesta acţiunile neloiale ale altor concurenţi, inclusiv prin solicitarea de a fi excluşi din cursa electorală din motive care țin de utilizarea resurselor administrative, raportarea financiară neadecvată şi utilizarea afișelor electorale nemarcate corespunzător etc.

Efortul de monitorizare Promo-LEX menţionează necesitatea de implicare continuă şi mai activă a presei locale și regionale în reflectarea campaniei electorale. În special rolul mass-media poate fi remarcat la prezentarea activităţii administrației electorale, a informațiilor despre concurenți şi finanţării campaniilor acestora, precum  şi a organizării dezbaterilor electorale.

Proiectul „Monitorizarea alegerilor locale noi din 19 mai 2013” beneficiază de asistenţă financiară din partea National Democratic Institute for International Affairs (NDI). Opiniile exprimate în prezentul raport aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorilor.

Pentru mai multe detalii, contactaţi: Iulia Munteanu, Ofiţer de Presă
Tel (22) 450024 , GSM: 069072579, e-mail: pr@promolex.md