Asociația ADEPT a fost realeasă să dețină Secretariatul CALC pentru următorii patru ani
Pe 10 februarie 2022, Consiliul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC) s-a întrunit într-o ședință online. În cadrul ședinței, membrii Consiliului au aprobat desemnarea Asociației pentru Democrație Participativă „ADEPT” în calitate de organizație care va deține Secretariatul Coaliției pentru următorul mandat de patru ani. În calitate de Secretar al Coaliției a fost aprobată Elena Prohnițchi.
Secretariatul este organul executiv al Coaliției, deținut de către o organizație membră a Consiliului. Mandatul Secretariatului este de 4 ani, cu posibilitatea deținerii mai multor mandate consecutive. Secretariatul asigură punerea în aplicare a deciziilor Consiliului Coaliției, realizează sarcini care țin de activitatea internă a Coaliției, asigură comunicarea internă în cadrul Coaliției și reprezentarea în exterior a acesteia.
Odată cu încheierea pe 30 ianuarie 2022 a mandatului prin care Asociația ADEPT a deținut Secretariatul Coaliției, conform Regulamentul de funcționare a Coaliției, membrii Consiliului urmau să aprobe organizația care să asigure funcționarea Secretariatului CALC pentru următorul mandat de patru ani. Candidatura Asociației ADEPT a fost singura propusă de membrii Consiliului, fiind susținută în unanimitate. În calitate de Secretar al Coaliției a fost realeasă Elena Prohnițchi.
Secretarul Coaliției reales în funcție, Elena Prohnițchi a mulțumit pentru apreciere și a adăugat că Secretariatul va elabora o strategie pentru următorii ani care să prevadă consolidarea capacităților membrilor CALC și sporirea vizibilității Coaliției.
La ședința Consiliului CALC au participat 6 din cei 10 membri ai Consiliului, respectiv ședința a fost una deliberativă. În prezent, Coaliția include 36 organizații necomerciale din Republica Moldova care au subscris principiilor stipulate de Carta pentru Alegeri Libere și Corecte.