CALC solicită insistent tuturor participanților în campania electorală prezidențială să respecte cu rigurozitate măsurile de protecție în sănătate publică împotriva COVID-19
Candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova pentru
alegerile din 1 noiembrie 2020
APEL PUBLIC
Organizațiile semnatare, membre ale Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC),
Fac apel către candidații la funcția de Președinte al Republicii Moldova, staff-urile electorale ale acestora și partidele politice care au desemnat sau susțin candidații:
- să respecte cu rigurozitate și maximă responsabilitate regulile generale obligatorii de prevenire şi combatere a infecției COVID-19 la desfășurarea campaniilor electorale;
- să respecte măsurile de prevenire şi control a infecției COVID-19, aplicabile în scopul protejării tuturor participanților la procesul electoral.
La 1 noiembrie 2020, în Republica Moldova urmează să fie organizate alegeri prezidențiale. Scrutinul prezidențial va fi organizat în contextul crizei pandemice cauzate de virusul COVID-19.
La 15 mai 2020, Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică a declarat stare de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. La 13 octombrie 2020, cu puțin mai mult de două săptămâni până la alegerile prezidențiale, Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP) a instituit stare de urgență în sănătate publică cu gradul de alertă „Cod Roșu” în majoritatea unităților administrativ-teritoriale (cu excepția r. Hîncești, Leova și Soroca). La nivel național, în ultimele săptămâni se constată o creștere semnificativă a numărului de persoane infectate cu virusul COVID-19, precum și a numărului de decese cauzate de acestă infecție. Criza pandemică a afectat grav sistemul de sănătate, educațional, mediul de afaceri și a dus la creșterea și mai mare a sărăciei din Republica Moldova.
În această situație alarmantă de creștere a cazurilor de infectare cu COVID-19, care coincide cu perioada campaniei electorale, este deosebit de importantă respectarea cu rigurozitate a regulilor generale obligatorii de prevenire şi combatere a infecției COVID-19 la întrunirile cu alegătorii organizate de candidații la funcția de președinte. La 12 august 2020, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a adoptat o serie de reguli de prevenire și combatere a infecției COVID-19 la desfășurarea scrutinelor electorale, printre care purtarea obligatorie a măștilor, păstrarea distanței sociale minime de un metru, interdicția întrunirilor în masă cu participarea unui număr mai mare de 50 persoane, etc.
Organizațiile membre ale CALC au observat că, din păcate, unii concurenți electorali la funcția de președinte al Republicii Moldova și/sau staff-urile electorale ale acestora nu respectă măsurile de profilaxie și regulile obligatorii de prevenire și/sau combatere a infecției COVID-19 în cadrul activităților electorale desfășurate și organizate cu alegătorii pe durata campaniei electorale, stabilite prin hotărârea CNESP din 12 august 2020.
Organizațiile membre ale CALC consideră că nerespectarea măsurilor și regulilor de prevenire și combatere a infecției COVID-19 de către participanții în campania electorală prezidențială sunt o dovadă de iresponsabilitate și lipsă de respect față de alegători și pot duce la creșterea numărului de persoane infectate cu COVID-19. Aceasta se răsfrânge negativ nu doar asupra procesului de desfășurare a alegerilor, dar și asupra sistemului medical și a crizei generale din țară provocată de virusul COVID-19. Candidații la funcția de președinte, staff-urile lor electorale și partidele politice care i-au desemnat sau îi susțin ar urma să dea dovadă de responsabilitate și să reprezinte un exemplu demn de urmat pentru toată populația țării la respectarea tuturor regulilor de prevenire și combatere a infecției COVID-19.