Declarația Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte privind rezultatele alegerilor prezidențiale și referendumului din 20 octombrie 2024

22 octombrie 2024

Coaliția pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC) își exprimă profunda îngrijorare cu privire la amploarea ingerinței externe în procesul electoral din Republica Moldova, evidențiată în urma scrutinului prezidențial și a referendumului constituțional din 20 octombrie 2024. Deși existau deja semnale clare privind implicarea ilegală a surselor externe în finanțarea unor partide politice și manipularea procesului electoral, rezultatele acestor alegeri demonstrează un nivel alarmant al influenței acestora, care subminează grav integritatea procesului electoral.

Investigațiile jurnalistice recente, dar mai ales a organelor de ocrotire a normelor de drept au confirmat existența unor scheme complexe de spălare de bani și finanțare ilegală din surse externe, în special din Federația Rusă. Faptele documentate, care includ transferuri de milioane de dolari, organizarea protestelor și mitingurilor plătite și oferirea de cadouri electorale, subliniază încercările masive de influențare a votului cetățenilor. Aceste acțiuni de corupere a alegătorilor reprezintă o amenințare directă la adresa procesului democratic.

Un indicator care ridică îngrijorări serioase este discrepanța semnificativă între rezultatele sondajelor de opinie, care de obicei sunt un instrument de prognoză relativ precis, și rezultatele finale ale alegerilor și referendumului. Aceste diferențe atestă o distorsionare a voinței electoratului sub influența resurselor financiare ilicite și acțiunilor de corupție. Rezultatele scrutinului nu mai reflectă astfel voința reală a cetățenilor, ci efectul manipulărilor externe și al fraudelor.

CALC consideră că ingerințele externe și utilizarea masivă a resurselor ilegale au avut un impact determinant în distorsionarea rezultatelor alegerilor și referendumului din 20 octombrie. Prin urmare, este esențial ca organele de drept să își intensifice eforturile pentru a preveni repetarea acestor practici. În același timp, societatea civilă, în parteneriat cu actorii internaționali, trebuie să își continue rolul activ de monitorizare a proceselor electorale și de susținere a integrității acestora.

Facem un apel ferm către autoritățile competente să finalizeze investigațiile și să aplice sancțiuni corespunzătoare tuturor celor implicați în aceste acțiuni ilegale, pentru a restabili încrederea cetățenilor în procesul electoral și în democrația din Republica Moldova.

Coaliția pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC) își reafirmă angajamentul ferm de a sprijini desfășurarea unor alegeri corecte, transparente și libere de influențe externe, care să reflecte cu adevărat voința poporului Republicii Moldova.

Varianta în l. română a declarației, vedeți aici:Declaratie CALC rezultate alegerior si referendumului din 20 oct 2024

Varianta în l. engleză, vedeți aici:Statement of the Civic Coalition for Free and Fair Elections on elections results – Oct 20 2024

                                                                                              ***

Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte este o entitate permanentă, benevolă, constituită din organizații obștești din Republica Moldova. Misiunea Coaliției este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova prin promovarea și desfășurarea alegerilor libere și corecte în conformitate cu standardele ODIHR (OSCE), ale Consiliului Europei și a instituțiilor specializate afiliate acestuia.

www.alegeri.md