Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova

Sediul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova a fost inaugurat în centrul municipiului Chişinău în octombrie 2005.

Delegaţia are statut de misiune diplomatică şi este reprezentanta oficială a Comisiei Europene în Republica Moldova.

Comisia Europeană se numără printre instituţiile Uniunii Europene, alături de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Curtea Europeană de Justiţie şi Curtea Europeană de Audit.

Admiterea României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2007 a constituit cea de-a cincea extensiune a UE, care a fost iniţiată încă din mai 2004. Actualmente Uniunea Europeană este formată din 27 de state membre; având o populaţie de circa 499 milioane şi constituind cea mai mare comunitate comercială din lume.

Astfel de Delegaţii ca cea din Republica Moldova există în toată lumea. în total numărul lor este de peste 120.

Mandatul delegaţiei presupune următoarele:

  • Promovarea relaţiilor politice şi economice dintre statele acreditate şi Uniunea Europeană prin menţinerea pe larg a relaţiilor de colaborare cu instituţiile guvernamentale, prin consolidarea prezenţei UE, prin familiarizarea cu instituţiile şi programele sale;
  • Monitorizarea implementării Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC) dintre UE şi Moldova;
  • Familiarizarea publicului cu procesul de dezvoltare a UE, informarea şi susţinerea strategiilor individuale ale UE;
  • Participarea la implementarea programelor de asistenţă externă ale Uniunii Europene (cele mai de bază fiind TACIS, PSA, IEVP), care se axează pe susţinerea dezvoltării democratice şi a bunei guvernări, acordînd suport pentru realizarea reformei regulatorii şi formarea capacităţii administrative, precum şi întru reducerea sărăciei şi creşterea economică.

Pentru mai multe informații puteți accesa http://www.delmda.ec.europa.eu/