Ofertă pentru servicii de organizare a unui atelier de lucru

În perioada 16.12.2013 – 15.12.2014, Asociaţia Promo-LEX implementează în cadrul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte Proiectul „ Susținerea Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte în promovarea principiilor alegerilor libere și corecte”, proiect finanţat de Fundația Est-Europeană.

Asociaţia Obștească Promo-LEX este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit, fiind înregistrată la Ministerul Justiţiei la 19 iulie 2002 cu nr. 2218.

În cadrul Proiectului, Asociația Promo-LEX solicită o ofertă pentru servicii de organizare a unui atelier de lucru în perioada 22-23 mai 2014 în afara or. Chisinău.

Astfel, sunt solicitate următoarele servicii:

  • Arendă sală cu capacitatea de 15-20 persoane pentru 2 zile (14 ore);
  • 1 mic dejun pentru 12 persoane;
  • 2 prânzuri pentru 12 persoane;
  • 1 cină pentru 12 persoane;
  • 4 pauze de cafea pentru 12 persoane;
  • Apă în sală pentru participanţi – (24 sticle de 0.5l, plată);
  • Servicii de cazare pentru 12 persoane pentru 1 noapte (camere single și duble).

Oferta trebuie să indice preţurile în MDL precum și următoarele informații:

  • Datele de contact ale companiei;
  • Persoana de contact;
  • Rechizitele bancare ale companiei;
  • Semnătura persoanei autorizate;
  • Ștampila umedă a companiei.

Data limită de depunere a ofertelor: 19 mai 2014, ora 18:00. Doar compania selectată va fi contactată!

Vă rugăm să expediaţi oferta la adresa de e-mail: abadiur@alegeliber.md.

Pentru orice întrebări sau precizări vă rugăm să contactaţi:

Aliona Badiur la tel./fax. 22310945 sau la adresa de e-mail indicată mai sus.