Prezentarea studiului „Accesul la vot al cetățenilor Republicii Moldova în străinătate”

Cetăţenii care locuiesc în afara graniţelor au drept de vot? Dacă da, în ce condiţii şi în ce mod se exercită acesta? Întrebarea fundamentală, din punct de vedere al reprezentării politice este: „Dacă cetăţenii ce trăiesc în afara hotarelor, după o perioadă îndelungată de timp şi după ce au pierdut contactul cu ţara de origine, ar trebui să-şi păstreze dreptul de participa la formarea organelor reprezentative ale statului (guvern, parlament), ale căror decizii îi afectează doar cei care locuiesc pe teritoriul naţional?”

Scopul acestui studiu este de a pune bazele unei discuții publice largi în Republica Moldova, dar și peste hotarele ei, despre procesul de votare a concetățenilor noștri aflați în străinătate şi de a sugera unele direcţii în care ne putem îndrepta pentru a identifica soluţii la problemele exixtente.

Astfel, au fost sintetizate prevederile legale care stau la baza votării cetățenilor Republicii Moldova peste hotarele țării, au fost trasate unele constatări și concluzii vis-a-vis de organizarea și participarea cetățenilor RM la scrutinul electoral din 30 noiembrie 2014 peste hotarele RM, la fel a fost elaborat și analizate datele unui chestionar post alegeri pentru cetățenii aflați peste hotare și identificate unele concluzii și recomandări pentru următoarele scrutine electorale.