CP – Cu ochii pe alegeri

COMUNICAT MEDIA

Cu ochii pe alegeri

Peste 2000 de observatori ai Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte vor sta cu ochii pe alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 din Republica Moldova

Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte – „Coaliţia 2009”, prin intermediul organizaţiilor membre: Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Moldova (LADOM), Promo-Lex, Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM) şi Reprezentanța în Moldova a Fundației Eurasia, vor monitoriza desfăşurarea procesului electoral în ziua de 5 aprilie 2009 pe teritoriul Republicii Moldova, , în centrele de psihiatrie şi în Ambasadele şi consulatele Moldovei din Belgia, Franţa, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii, România, Rusia, Ucraina şi Statele Unite ale Americii.

Peste 2000 de observatori naționali şi internaţionali ai coaliției vor observa derularea alegerilor pe parcursul zilei de 5 aprilie, iar Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei va prelua, la numerele de telefon: 23 84 31; 23 87 04; 23 83 84, între orele 7:00 – 21:00, sesizările din partea cetăţenilor Republicii Moldova cu privire la procesul de organizare a alegerilor şi va răspunde întrebărilor acestora privind procedurile de votare.

Secretariatul „Coaliţiei 2009” va informa opinia publică cu privire la aspectele monitorizate pe parcursul întregii zile, de la deschiderea secţiilor de votare şi până la numărarea voturilor, prin intermediul a patru comunicate de presă ce vor fi transmise la orele: 10:00, 15:00, 20:00 şi 22:00.

Pe data de 6 aprilie 2009, „Coaliţia 2009” va organiza la ora 12:00, la sediul Agenției Infotag, o conferinţă de presă, în care vor fi prezentate concluziile generale privind observarea procesului electoral pentru desemnarea reprezentanţilor în Parlamentul Republicii Moldova.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să accesaţi www.alegeliber.md sau contactaţi Secretariatul Coaliţiei 2009 la tel.: (373 22) 23 53 43 / ext. 108, e-mail: info@alegeliber.md, persoana de Contact – Nicolae Panfil, Secretar Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere și Corecte – „Coaliţia 2009”.