ADEPT a lansat pagina dedicată alegerilor prezidențiale din noiembrie 2020 de pe platforma www.alegeri.md

Pe 20 octombrie 2020, Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT” a lansat oficial pagina dedicată alegerilor prezidențiale din noiembrie 2020 de pe platforma www.alegeri.md.

Noua pagină alegeri.md/w/2020 vine cu informații variate despre scrutinul prezidențial, prezentate într-un mod echidistant, obiectiv și imparțial. Scopul paginii este de a contribui la o mai bună informare a cetățenilor cu drept de vot despre alegerile prezidențiale din 2020 despre procesul electoral, concurenții înscriși în cursă, neregulile electorale și modul de raportare al acestora, votarea peste hotare etc., astfel încât să-i ajute să-și exercite votul în mod conștient în ziua alegerilor.

Pagina web este împărțită în mai multe rubrici. La rubrica „Cronica alegerilor prezidențiale 2020” (http://bit.ly/cronica-alegerilor) utilizatorii pot găsi informații la zi despre evoluțiile campaniei electorale și afla ultimele știri și evenimente legate de alegerile prezidențiale.

O altă rubrică prezintă profilurile celor 8 candidați la funcția de președinte al țării (https://bit.ly/candidati-presedinte). Profilurile candidaților includ declarațiile de avere și interese personale, programele electorale și declarațiile făcute de candidați, din momentul lansării perioadei electorale pe 25 august 2020. Până pe 19 octombrie 2020, 6 dintre cei 8 candidați și-au publicat ofertele electorale, iar dintre aceștia doar 3 au venit cu programe electorale detaliate, care abordează mai multe probleme de actualitate pentru cetățenii țării. Restul programelor electorale oferă o viziune sumară asupra programului pe care candidaților intenționează să-l realizeze în funcția de președinte.

O altă rubrică a site-ului „Fluxul mijloacelor bănești” (http://bit.ly/venituri-cheltuieli) prezintă date despre cheltuielile și veniturile concurenților raportate la CEC pentru finanțarea grupurilor de inițiativă și a celor două săptămâni de campanie electorală. Către data de 16 octombrie 2020, când au fost prezentate ultimele rapoarte financiare, doi candidați nu și-au deschis contul „Fond electoral” și au raportat 0 (zero) cheltuieli și venituri.

Rubrica „Sesizări electorale” (alegeri.md/w/sesizari) conține formularele pentru șase tipuri de sesizări ale fraudelor și încălcărilor din timpul campaniei electorale: Coruperea alegătorilor; Implicarea cultelor religioase în campania electorală; Agitația electorală contrară normelor electorale; Neraportarea cheltuielilor de către concurentul electoral; Nereguli în activitatea organelor electorale și Nerespectarea regulilor obligatorii de prevenire și combatere a infecției COVID-19.

La fel, este prezentată pas cu pas modalitatea de depunere a sesizărilor la organele abilitate.

Iar în rubrica „Lista secțiilor de votare peste hotare” (http://bit.ly/sectii-diaspora) se conține informație exhaustivă și la zi despre locația, datele de contact și numărul secțiilor de votare de peste hotare de la aceste alegeri, dar și de la alegerile prezidențiale și parlamentare precedente.

Pagina electronică www.alegeri.md a fost creată cu suportul Fundației Soros Moldova prin implementarea Proiectului „Alegerile prezidențiale 2020:  informăm alegătorul, sporim participarea conștientă”.