Comunicat de presă – Primele constatări ale observatorilor Promo-LEX

This content is available only in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Asociația Promo-LEX a lansat astăzi, 5 mai 2011 primul raport de monitorizare a campaniei electorale din vara 2011. Raportul cuprinde perioada 18 aprilie – 05 mai și descris contextul preelectoral, principalele evoluții în cadrul campaniei electorale, prezintă constatări la capitolele prestația administrației publice locale, administrației electorale, a concurenților electoral precum și mass mediei locale, precum și o serie de recomandări.

Potrivit observatorilor Promo-LEX perioada preelectorală a fost marcată de o incertitudine asupra datei organizării alegerilor locale generale. Modificările Codului Electoral au fost operate în afara termenului recomandat în acest sens de către Comisia de la Veneţia. Data alegerilor s-a încadrat în limitele stabilite de Codul Electoral, fără a afecta continuitatea activităţii administraţiei publice locale.

Observatorii Promo-LEX au constatat că autorităţile administraţiei publice locale tind să respecte termenele stabilite de legislaţia electorală şi întreprind măsuri încât să creeze condiţii egale pentru toţi concurenţii electorali. Autorităţile administraţiei publice locale, cu unele excepţii, oferă susţinere logistică suficientă organelor electorale.

Organele electorale au fost constituite, cu unele excepţii, în termenele stabilite de lege şi au avut comportament corect faţă de concurenţii electorali. Deficienţe s-au constatat la constituirea secţiilor de votare, afişarea informaţiilor privind sediile secţiilor de votare şi modul de contactare pentru relaţii a acestora. Până la 3 mai 2011, pe pagina oficială a Comisiei Electorale Centrale nu a fost plasată informaţia sistematizată privind sediile secţiilor de votare şi modul de contactare pentru relaţii.

Observatorii au fost sesizaţi asupra cel puţin două cazuri de imposibilitate de exercitare a dreptului de a fi ales în calitate de aleşi locali în unităţile administrativ-teritoriale Bender şi UTA Regiunea transnistreană, din cauza inexistenţei organelor electorale respective.

În majoritatea primăriilor nu se observă o abordare standardizată de lucru privind întocmirea, administrarea, actualizarea şi verificarea listelor electorale. În urma verificării accesibilităţii listelor electorale de către observatori, ultimilor nu le-au fost create impedimente.

Observatorii au constatat cazuri izolate de interpretare extensiva a legislaţiei electorale. Aceasta a favorizat activităţi de agitaţie electorală înaintea înregistrării în calitate de candidat la organele electorale, inclusiv cu oferirea unor cadouri electorale. Îngrijorare deosebită prezintă aplicarea violenţelor fizice şi psihice în raport cu adversarii de opinie/politici şi cazurile izolate de utilizare a resurselor administrative.

Potrivit lui I. Manole, șeful efortului de monitorizare “Incidentele violente denotă nivelul  scăzut de cultură politică și lipsa unor tradiții democratice în societatea moldovenească, recomandând în acest sens inițierea unor campanii de sensibilizare și educație civică pentru promovare unui spirit de toleranță și comportament civilizat, astfel încât cazurile de violență să fie evitate”.

Observatorii au sesizat implicarea activă a mass media naţională, locală şi regională în reflectarea campaniei electorale, iar în special a prestaţiei administraţie electorale şi prezentarea informaţiilor despre concurenţii electorali. La moment au fost sesizate unele carenţe legale, legate în special de identificarea autorilor publicităţii electorale în conformitate cu prevederile normelor legale.

Recomandările Misiunii de observare Promo-LEX sunt formulate cu bună credinţă şi urmăresc îmbunătăţirea procesului electoral. Acestea pornesc de la faptele constatate şi indică cu precădere direcţia intervenţiei necesare, fără a dicta soluţii specifice.

Proiectul „Monitorizarea alegerilor locale generale din 5 iunie 2011” beneficiază de asistenţă tehnică şi financiară din partea National Democratic Institute for International Affairs (NDI). Opiniile exprimate în prezentul raport aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorilor.

Pentru mai multe detalii, contactaţi: Carolina Bondarciuc, Ofiţer de relaţii cu publicul
Tel: (22) 450024, GSM: 069637849, e-mail: pr@promolex.md