Scrisoare Deschisă către Ministerul Justiţiei

SCRISOARE DESCHISĂ

Către: Ministerul Justiției al Republicii Moldova
Direcția Partide și Organizații Neguvernamentale a Ministerului Justiției

Copie: Președintele în exercițiu al Republicii Moldova
Prim-Ministrul Republicii Moldova
Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova
Primăria Municipiului Chișinău
Misiunile Diplomatice acreditate în Republica Moldova
Organizațiile Internaționale din Republica Moldova
Partidele Politice din Republica Moldova
Mass-media

Prin prezenta, ne exprimăm nedumerirea și indignarea față de acuzația pe care o aduce Ministerul Justiției în mod gratuit Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte – “Coaliția 2009” precum că a fost co-organizator al mitingului din 7 aprilie 2009. Această afirmaţie eronată se conţine în scrisoarea trimisă de Ministerul Justiţiei organizaţiilor neguvernamentale membre ale Consiliului Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte – „Coaliția 2009” (vedeți anexate scrisorile de la Ministerul Justiției). În legătură cu aceasta, comunicăm în mod oficial următoarele:

  1. Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte – „Coaliția 2009” nu a fost organizator sau co-organizator al acțiunilor de protest care au avut loc la 7 aprilie 2009;
  2. Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte – „Coaliția 2009” condamnă acțiunile violente din partea protestatarilor, dar şi din partea politiei;
  3. Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte – „Coaliția 2009” încurajează exercitarea dreptului la libertatea întrunirilor şi manifestaţiilor publice în mod pasnic.


Considerăm că Ministerul Justiției a fost dezinformat sau informat greșit despre organizatorii acțiunilor din 7 aprilie 2009. Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte – „Coaliția 2009” nu a informat Primăria mun. Chișinău nici înainte de 7 aprilie, nici la 7 aprilie sau după acestă dată despre intenţia de a organiza întruniri publice sau acțiuni de protest.

Vă informăm că pe parcursul activității sale, Coaliția 2009 a acționat exclusiv în baza legislației în vigoare și a standardelor internaționale în domeniu, în baza Cartei pentru Alegeri Libere și Corecte și a Regulamentului de funcționare a Coaliției și a cooperat în mod deschis și transparent cu toate autoritățile statului, inclusiv cu cele responsabile de organizarea alegerilor.

În opinia noastră, printr-o asemenea interpelare din partea Ministerului Justiției, autoritățile statului pun la îndoială aportul real, obiectiv și imparțial al Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte – „Coaliția 2009” la desfășurarea campaniei electorale din Republica Moldova. Totodată, ne exprimăm profunda îngrijorare față de consecințele grave pe care ar putea să le aibă în viitor astfel de demersuri asupra dreptului la libera exprimare și la întrunire pașnică în ţara noastră.

Consiliul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte – “Coaliția 2009”:

  1. Asociația Obștească Centrul CONTACT
  2. Asociația Obștească Centrul Independent de Jurnalism (CIJ)
  3. Asociația Obștească Asociația Presei Independente (API)
  4. Asociația Obștească Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT)
  5. Asociația Obștească Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADOM)
  6. Asociația Obștească Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM)
  7. Asociația Obștească Asociația pentru Promovarea Clinicilor Juridice (APJCM)