Oportunism şi pragmatism înaintea alegerilor anticipate

Opţiunile PCRM

Puterea şi consolidarea acesteia au fost printre principalele griji ale preşedintelui Voronin în cei opt ani de cînd se află la conducerea statului. Ce vrea orice om al puterii? … încă mai multă putere. Acest lucru a fost şi este confirmat de perseverenţa cu care comuniştii au construit în aceşti ani „verticala” puterii, în acelaşi timp mimînd permanent un proces democratic în faţa oficialilor europeni. Toate resursele acaparate de comunişti, începînd cu mijloacele de informare în masă, partidele politice de buzunar şi terminînd cu instituţiile de forţă, constituie unui arsenal puternic care a fost îndreptat spre asigurarea unei victorii în alegerile parlamentare din acest an. Astfel în rezultatul scrutinului din 5 aprilie PCRM şi-a asigurat o prezenţă masivă în parlament, insuficientă însă pentru a deţine controlul absolut asupra acestei instituţii. Alternativele de baza ce stau acum la dispoziţia partidului comuniştilor sînt păstrarea status-quo sau aşteptarea alegerilor anticipate.

O primă alternativă este ca partidul comuniştilor să aleagă „pasărea din mînă” ceea ce înseamnă că pînă pe 28 mai ei vor identifica şi convinge prin orice mijloace un deputat care să-şi dea votul pentru candidatura comuniştilor la funcţia de preşedinte al statului. Acest lucru va aduce comuniştilor un avantaj dublu: pe de o parte, sînt evitate alegerile anticipate, dar mult mai important este că votul pro-comunist al unui deputat din opoziţie cu siguranţă va însemna decesul politic al partidului din care acest deputat face parte. Mai mult ca atît, „votul de aur” va da o lovitură gravă întregii opoziţii, reputaţia acesteia fiind şi aşa erodată în urma evenimentelor post-electorale şi a campaniei mediatice de denigrare declanşate de putere. O astfel de evoluţie a lucrurilor ar duce la scăderea definitivă a încrederii populaţiei în partidele de opoziţie, existenţa de mai departe a acestora fiind pusă sub un mare semn de întrebare.

În acelaşi timp este evident că odată cu alegerea lui Voronin în funcţia de preşedinte al parlamentului şi deplasarea centrului de decizie în această instituţie, postul de preşedinte al statului devine pur decorativ şi urmează să revină unei marionete uşor de manipulat. Comuniştii însă încearcă să creeze impresia că funcţia de preşedinte al ţării continuă să fie importantă pentru ei. Totuşi insistenţa cu care PCRM continuă să propună candidaturi incapabile să genereze măcar discuţii în rîndurile opoziţiei trădează planurile de mai departe ale comuniştilor precum şi încrederea pe care o au în capacitatea lor de desfăşurare a unei noi campanii electorale. Pe ce se bazează această încredere? Certitudinea comuniştilor se sprijină pe impertinenţa lor. Comuniştii au dat deja de înţeles că legea pentru ei nu există şi această siguranţă arată clar faptul că PCRM nu se va opri în faţa nimănui şi nu va ezita să folosească orice mijloace pentru a-şi asigura majoritatea constituţională în alegerile anticipate. Dacă certitudinea comuniştilor nu este un bluf atunci acest spectacol face parte dintr-o serie de manevre subtile în care partidul comuniştilor foloseşte postul de preşedinte al ţării drept momeală pentru a încerca să atragă partidele de opoziţie într-un joc în care ele au şanse minime de cîştig.

Din aceste considerente cea a de-a doua alternativă a comuniştilor poate fi încercarea de maximizare a numărului deputaţilor PCRM în parlament în vederea obţinerii unei majorităţi constituţionale. În cazul unui astfel de scenariu Voronin le va permite partidelor de opoziţie declanşarea alegerilor anticipate.

Pe termen scurt acest pas poate însemna un risc pentru comunişti, în primul rînd datorită imaginii şifonate a partidului de guvernămînt de pe urma evenimentelor din 7 aprilie, dar şi datorită unei injecţii de optimism şi entuziasm pe care vor o primi simpatizanţii partidelor de opoziţie. În al doilea rînd comuniştii se vor confrunta şi cu riscul constituirii a unei alianţe anti-comuniste fie şi temporare, compusă din cele trei partide liberale aflate în parlament. În condiţiile respective PCRM va face uz de toate pîrghiile pentru a diminua din aceste riscuri şi a-şi asigura în cel mai bun caz o victorie covîrşitoare în alegerile repetate, iar în cel mai rău caz trecerea în parlament a comuniştilor într-un număr suficient pentru a bloca din nou alegerea preşedintelui statului.

Cea de-a treia opţiune a comuniştilor este de a iniţia negocierile cu partidele de opoziţie. Acest lucru a fost deja efectuat prin delegarea a trei reprezentanţi ai PCRM pentru purtarea de negocieri cu partidele de opoziţie. Este dificil de a aprecia gradul de sinceritate a acestei manevre a comuniştilor, mai ales ţinînd cont de avantajele pe care le-ar avea de cîştigat în urma unor alegeri anticipate.

Avînd în faţa lor cel puţin aceste alternative, acţiunile de mai departe ale comuniştilor depind acum de doza de risc pe care PCRM este dispus să şi-o asume. Faptul că Mark Tkaciuc, consilierul lui Voronin, a declarat că PCRM nu intenţionează să recurgă la utilizarea „votului de aur” considerînd acest pas drept unul „prost mirositor”, ne face să gîndim că PCRM intenţionează totuşi să urmeze cel de-al doilea scenariu de acţiune, în aşteptarea unei victorii şi obţinerea mult rîvnitei majorităţi constituţionale.

Opţiunile partidelor de opoziţie

Opoziţia parlamentară a declarat în repetate rînduri că alegerile din 5 aprilie au fost fraudate din care cauză actuala componenţă a parlamentului este ilegitimă şi nereprezentativă, alegerile parlamentare anticipate fiind unica soluţie pentru remedierea acestei situaţii. Această poziţie este menită să salveze credibilitatea partidelor de opoziţie în faţa alegătorilor lor şi crează premizele pentru schimbarea raportului de forţe din parlament. Alternativele ce stau în faţa partidelor de opoziţie, sînt limitate la număr.

Teoretic opoziţia ar putea să voteze pentru un candidat înaintat de comunişti, păstrîndu-şi astfel numărul de locuri pe care le are în parlament pentru următorii patru ani. Aceasta ar fi o soluţie comodă pentru un partid oportunist şi lipsit de viziune şi potenţial politic, căci implicaţiile acestei soluţii sînt extrem de negative pe termen lung. Istoria deja a demonstrat fatalitatea unui astfel de vot. Pentru cele trei partide de orientare liberală însă această opţiune este una suicidală, susţinerea candidaturii comuniste riscînd să ducă la compromiterea definitivă a opoziţiei.

A doua alternativă pentru partidele de opoziţie este determinarea unor alegerilor anticipate. Riscurile principale în acest caz sînt ca partidele de opoziţie să nu acumuleze nici de această dată numărul necesar de voturi pentru alegerea preşedintelui sau chiar să obţină şi mai puţine locuri în parlament decît au în prezent. Cauzele unei astfel de înfrîngeri pot fi mai multe şi rata scăzută de participare la alegerile din august nu este cea mai importantă.

În cazul alegerilor anticipate, pericolul cel mai mare pentru partidele de opoziţie va fi generat de conservarea condiţiilor inechitabile în care s-au desfăşurat alegerile din 5 aprilie. Opoziţia trebuie să decidă prin ce mijloace va reuşi prevenirea fraudării alegerilor parlamentare anticipate de către comunişti. Opoziţia urmează să hotărască cum intenţionează să împiedice utilizarea masivă a resurselor administrative de către comunişti şi să combată efectele negative ale dominaţiei pe arena politică a media-holdingului comunist.

Una din soluţii în acest caz ar fi constituirea unei liste comune care să asigure o campanie electorală coerentă şi o mobilizare mai mare a electoratului anticomunist. Constituirea unui front anticomunist unificat ar mări credibilitatea partidelor de opoziţie şi nu va permite dispersarea voturilor în mai multe direcţii. Această manevră poate fi una vitală ce ar putea salva democraţia în Moldova şi va duce la evitarea aprofundării crizei politice actuale. Comportamentul partidelor de opoziţie de pînă acum ne face să avem speranţa că acest scenariu este realizabil. Evenimentele de după alegerile parlamentare din 5 aprilie curent au avut un efect vizibil asupra partidelor de opoziţie ce au trecut pragul electoral. Fiind puse în faţă cu agresivitatea şi cinismul partidului de guvernămînt şi fiind nevoite să pareze atacurile comuniştilor, partidele de opoziţie parlamentare au creat un fel de confederaţie de apărare comună. Este adevărat că e prematur de a celebra o unificare a forţelor democratice din această ţară, căci mult prea fragilă este această construcţie impusă de circumstanţe. Modul în care opoziţia îşi va desfăşura campania electorală în alegerile anticipate şi rezultatul acestora va arăta gradul de maturitate politică a partidelor de opoziţie din Moldova.

Cea de-a treia alternativă pentru partidele de opoziţie ar fi purtarea unor negocieri cu partidul de guvernămînt în vederea atingerii unei înţelegeri de principiu. Această înţelegere ar putea să se refere la „recompensa” sau cedările comuniştilor pentru alegerea unui preşedinte – posturi cheie în guvern, implementarea unor anumite reforme, liberalizarea presei, etc. Această opţiune poate fi destul de atractivă şi din considerentul dispariţiei necesităţii desfăşurării unor alegeri anticipate extenuante şi cu rezultat incert. Totuşi acesta este un joc deosebit de periculos, deoarece Partidul Comuniştilor deja a dat de înţeles în repetate rînduri că nu intenţionează să ţină cont de părerea nimănui în procesul de guvernare. Mai mult ca atît, comuniştii au demonstrat în trecut că nu sînt capabili de parteneriate productive şi nici nu sînt dispuşi să ofere careva garanţii privind îndeplinirea promisiunilor date.

Calul Troian

Pe lîngă riscurile cu care se pot confrunta partidele politice parlamentare, în dependenţă de scenariul de acţiune pe care îl vor urma, mai există un factor care poate pune în pericol şansele partidelor de opoziţie de a obţine o victorie în cazul alegerilor anticipate. Acest factor este participarea în alegerile anticipate a partidelor de buzunar, cu alte cuvinte a acelor partide care au avut un rezultat modest în alegerile anterioare, dar care se „încăpăţînează” să participe din nou la alegeri chiar dacă nu au absolut nici o şansă de trecere a pragului electoral. Aceşti outsideri ai politicii moldoveneşti îşi vor îndeplini iarăşi funcţia deja clasică de aspiratoare de voturi care mai apoi cu certitudine vor fi redistribuite în mare parte comuniştilor.

Concluzie

Riscurile pe care unii sau alţi actori politici sunt dispuşi să şi le asume depind de mai mulţi factorii, cum ar fi existenţa unor valori materiale sau imateriale ce pot fi pierdute în cazul unei decizii eronate, pierderea imaginii şi a credibilităţii, etc. Atît comuniştii cît şi fiecare partid de opoziţie luat în parte au ce pierde. În cazul unui eşec cel mai mult au de pierdut comuniştii. Conştientizarea acestui fapt îi poate face pe comunişti să recurgă la măsuri imprevizibile pentru asigurarea victoriei.

Opoziţia la rîndul ei urmează să cîntărească bine toate alternativele de acţiune ce le are în faţă, precum şi riscurile ce pot apărea ca rezultat al urmării uneia sau alteia din aceste alternative existente. În orice caz singura alternativă viabilă a partidelor de opoziţie în cazul organizării alegerilor anticipate este participarea pe o listă comună, doar un astfel de comportament asigurîndu-le şanse mai mari de reuşită.

Petru Culeac este cercetător la Vienna School of Governance, Austria