Raportul final al observatorilor Promo-LEX trasează recomandări de îmbunătăţire a procesului electoral
Raportul final de monitorizare a alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, lansat de Asociaţia Promo-LEX, încheie activităţile misiunii de monitorizare şi cuprinde principalele tendinţe constatate de observatori, îngrijorările efortului şi recomandările menite să îmbunătăţească procesul electoral în Republica Moldova.
Efortul Promo-LEX a constatat că administraţia electorală şi publică au avut o prestaţie echilibrată şi majoritatea concurenţilor au desfăşurat campanii electorale diverse şi active într-un mediu competitiv sănătos. Alegătorii au manifestat interes sporit faţă de scrutin prin prezenţă masivă la urne, iar rezultatele operaţiunilor specializate ale efortului de monitorizare Promo-LEX au confirmat, în mare, rezultatele oficiale atât la numărarea iniţială cât şi la renumărarea voturilor.
Totuşi, procesul electoral a cunoscut devieri, atât sporadice cât şi sistematice, de la procedurile electorale naţionale şi practicile democratice internaţionale. Concurenţii electorali au eşuat să manifeste transparenţă financiară, iar cazurile izolate de violenţă şi intoleranţă au umbrit pe alocuri cursa electorală. De asemenea, Promo-LEX a constatat că procesul de numărare şi renumărare implică utilizarea excesivă a controalelor logice făcându-l susceptibil la erori umane. Efortul de monitorizare constată cu regret pasivitatea alegătorilor faţă de corectitudinea înscrierii lor în listele electorale.
„Cu toate că alegerile din 28 noiembrie au fost un exerciţiu democratic activ, rămânem îngrijorat de transparenţa limitată a deciziilor majore din cadrul procesului electoral,” a spus Pavel Postică, şeful-adjunct al misiunii de observare. „Anunţarea datei alegerilor, modificările pripite la legislaţie electorală, finanţarea campaniilor şi ciocnirile între concurenţi şi aliaţi, renumărarea organizată peste noapte ar putea diminua pe viitor din încrederea alegătorilor în alegeri”.
În urma tendinţelor constatate, efortul de monitorizare a formulat îngrijorări clasificate în dependenţă de ponderea criteriilor precum: numărul, geografia şi repetarea în timp a constatărilor; consecinţele asupra procesului electoral şi persoanelor implicate; şi urgenţa intervenţiei din partea autorităţilor. Aceste îngrijorări au servit un prilej potrivit pentru elaborarea în bună credinţă a unui set de recomandări menite să contribuie la îmbunătăţirea proceselor electorale şi creşterea încrederii publicului în alegeri.
Promo-LEX a desfăşurat efortul de monitorizare al alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, în cadrul Coaliţiei pentru Alegeri Libere şi Corecte. Misiunea a monitorizat procesul electoral în toate circumscripţiile electorale din R. Moldova în perioada 6 octombrie – 27 decembrie 2010. Efortul a implicat, în teritoriu, 42 observatori pe termen lung, 30 observatori pe termen mediu, şi circa 2400 observatori pe termen scurt. Activitatea observatorilor din teritoriu a fost coordonată de o echipă centrală, care, de asemenea, a asigurat instruirea tuturor observatorilor în domeniul procedurilor electorale şi caracterului non-părtinitor şi independent al efortului de monitorizare.
Promo-LEX a desfăşurat Numărarea în paralel a voturilor (PVT), Numărarea rapidă statistică (Quick Count) calitativă şi cantitativă, şi observarea suplimentară a zilei scrutinului prin intermediul echipelor mobile. La renumărare, observatorii au efectuat totalizarea în paralel a rezultatelor renumărării. Efortul a elaborat şi publicat 4 rapoarte intermediare pe parcursul campaniei electorale, 3 rapoarte intermediare în ziua scrutinului, 3 comunicate de presă privind operaţiunile speciale şi prezentul raport final.
Asociaţia Promo-LEX este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit, axată pe promovarea în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, a valorilor democratice şi a standardelor internaţionale în domeniul drepturilor omului. Efortul de monitorizare Promo-LEX, a beneficiat de asistenţă tehnică şi financiară din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Fondului Naţional pentru Democraţie (NED) şi National Democratic Institute for International Affairs (NDI). Opiniile exprimate în rapoartele efortului de monitorizare aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorilor.
Varianta integrală a raportului poate fi găsită mai jos.
Pentru mai multe detalii, contactaţi: Ion Manole, Şeful efortului de monitorizare Promo-LEX: Tel: (22) 450024, GSM: 069070800, e-mail: info@promolex.md