Asociația pentru Promovarea Clinicilor Juridice din Moldova (APCJM): Procesul de vot la alegerile başcanului UTA „Gagauz Yeri” continuă cu nereguli

Не найденно For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

Asociația pentru Promovarea Clinicilor Juridice din Moldova (APCJM) monitorizează alegerile pentru başcanul UTA „Gagauz Yeri”. În timp ce în majoritatea secţiilor de votare din  UTA „Gagauz Yeri”şi-au continuat activitatea în mod regulamentar, observatorii  APCJM au semnalat mai multe nereguli:

La secţia Nr.13 din Ceadîr Lunga a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor. Un alegător în stare de ebrietate făcea agitaţie electorală în interiorul secţiei de votare în favoarea PCRM-ului. Acesta avea un comportament agresiv şi a deteriorat sigiliul urnei de vot.

La secţiile de votare Nr. 49 din localitatea Copceac şi Nr. 8 din Comrat au fost observate câte două persoane în cabina de vot.

La mai multe secţii de votare a fost înregistrate cazuri de transportare a alegătorilor. Astfel,  la secţia Nr.49 din Copceac a fost observat un microbuz  cu numere de înmatriculare GE AS 304 care transporta alegători pentru a vota pentru Mihail Formuzal. La Secţia Nr. 2 din Comrat a fost observat un automobilul cu numere de înmatriculare GE AV 490 care transporta alegători pentru a vota pentru Nicolae Dudoglo. Şi la secţia Nr. 46 din localitatea Congazcic a fost observat un microbuz cu numere de îmatriculare GE AK 356 care a adus alegători la secţie. De asemenea, şi la  secţia Nr. 58 din Etulia a fost observat un autobuz cu alegători.

Agitaţie electorală în secţia de votare sau în preajma acesteia . În  secţia de votare Nr 58 din Etulia observatorii din partea PCRM făceau agitaţie electorală chiar în interiorul secţiei. La sesizarea observatorului nostru, aceştia au fost eliminaţi din secţia de votare de către poliţist.

În preajma secţiei de votare Nr. 8 din Comrat a fost observată agitaţie electorală pentru Nicolae Dudoglo.

În preajma secţiei de votare Nr.46 din  Congazcic a fost observată atât agitaţie electorală pentru Dudoglo, cât şi pentru Formuzal.

Influenţarea alegătorilor a fost sesizată de către observatorii APCJM la secţiile Nr. 49 şi 50 din Copceac (unii membri ai biroului electoral la eliberarea buletinelor de vot arătau cu degetul sau chiar spuneau pentru cine să voteze – pentru Irina Vlah);

La secţia Nr. 6 Comrat au fost observaţi câţiva alegători care au votat  fără fişa de însoţire a buletinului de identitate.

La secţia Nr. 9 Comrat timp de jumătate de oră a fost stinsă lumina (între orele 17:00 – 17:30), procesul de votare s-a desfăşurat în acest interval  la lumina lumânărilor sau a telefoanelor mobile.

La secţia Nr.  5 Comrat a fost o tentativă de a se introduce 2 buletine de către o persoană, la intervenţia observatorului nostru un buletin de vot a fost luat de la alegător şi a fost întocmit un proces-verbal.

APCJM a instruit 73 observatori, care  sunt  detaşaţi la fiecare secţie din UTA Gagauz Yeri, unde vor urmări procesul de votare şi vor efectua numărarea paralelă a voturilor. Experţi ai APCJM supraveghează mersul procesului electoral în regiunea găgăuză şi colectează date privind eventuale încălcări ale legislaţiei electorale, date care ulterior vor fi făcute publice.

Proiectul de Observare a alegerilor Başcanului în UTA „Gagauz Yeri” este parte integră a programului de promovare a alegerilor libere şi corecte în Republica Moldova în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere și Corecte. APCJM este susţinută în ideea de promovare a unor alegeri libere şi corecte în regiunea găgăuză de Fundaţia  Est-Europeană.

Mâine, 13 decembrie ora 12.00, Asociaţia pentru Promovarea Clinicilor Juridice din Moldova Vă aşteaptă  la conferinţa de presă care va avea loc la Agenţia de presă Infotag. În cadrul conferinţei vor fi prezentate neregulile depistate în ziua alegerilor şi rezultatele numărătorii în paralel a voturilor.

Persoana de contact: Rima Placinta–Condratchi, e-mail: rplacinta@yahoo.com, tel:(+373) 69569999.