Comunicat de presă nr.2 – Monitorizarea alegerilor locale noi din 19 mai 2013

Не найденно For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

COMUNICAT de PRESĂ nr.2

Monitorizarea alegerilor locale generale din 19 mai 2013

Perioada de monitorizare: Orele 12.30 – 21.00

Publicat la 19 mai 2013 ora 22.00

Închiderea secţiilor de votare

În mare parte secţiile de votare s-au închis conform prevederilor legale la 21.00.

Rata de participare la alegeri la ora 18.15 și la închiderea secțiilor de vot

Efortul de monitorizare Promo-LEX apreciază activismul alegătorilor, salută prezența destul de înaltă la urnele de vot în cadrul alegerilor locale noi din 19 mai 2013. Promo-LEX consideră că o asemenea rată de participare[1] cu certitudine se datorează inclusiv și campaniei electorale foarte intense şi active realizată de către concurenții electorali.

Circumscripția Nr. secției de vot Rata de participare, ora 18.15 Rata de participare, ora 21.00
Circumscripția electorală nr. 5

comuna Chetrosu, Anenii Noi

(Alegeri locale generale 2011 prezenţa 51,7 %)

nr. 12 41,56 % 48,09 %
nr. 13 40,67 %
nr. 14 40,85 %
Circumscripția electorală nr. 13 satul Olişcani, Şoldăneşti

(Alegeri locale generale 2011 prezenţa 52,2 %)

nr. 22 52,62 % 58,90 %
Circumscripția electorală nr. 33

satul Visoca, Soroca

(Alegeri locale generale 2011 prezenţa 50,7 %)

nr. 71 56,93 % 62,00 %
Circumscripția electorală nr. 15

comuna Mincenii de Jos, Rezina

(Alegeri locale generale 2011 prezenţa 67,87 %)

nr. 25 63,35 % 70,22 %
nr. 26 60,48 %
Circumscripția electorală nr. 27

comuna Manta, Cahul

(Alegeri locale generale 2011 prezenţa 49,92 %)

nr. 50 45,00 % 52,88 %
nr. 51 47,41 % 56,35 %

Listele electorale și testarea Registrului Electronic al Alegătorilor

Într-un șir de SV au fost constatate cazuri în care mai mulți alegători nu au fost găsiți în Registrul Electronic al Alegătorilor: SV nr. 22 – 49 alegători, SV nr. 12 — 3, SV nr. 13 — 13, SV nr. 14 — 7, SV nr. 50 — 18, SV nr. 26 — 11.

BESV din Visoca, raionul Soroca, după consultări cu CEC a permis alegătorilor să voteze fără a fi verificați în Registrul Electronic al Alegătorilor. Din cauza deficiențelor tehnice frecvente și/sau a calității proaste a conexiunii la Internet periodic nu a fost posibil de a verifica alegătorii în registru.

De asemenea, la SV nr. 51 din c. Manta, r. Cahul pentru circa o oră nu a fost conexiune la Internet.

La o secție de votare din comuna Chetrosu există 2 laptopuri pentru testarea Registrului Electronic și doar un singur stick USB pentru conexiune la Internet.

Agitație electorală în ziua alegerilor și influențarea alegătorilor

Un grup de tineri din comuna Mincenii de Jos, r. Rezina merg din casă în casă și îndeamnă alegătorii să voteze lista de candidaţi la funcţiile de consilieri din partea PDM.

Trei concurenți electorali Garabajiu Teodor, Sfeclă Andrian şi Panfilii Ştefan din satul Olișcani, r. Șoldănești se află în apropierea secției de votare și periodic discută cu alegătorii care merg să voteze. Garabajiu Teodor a petrecut o bună parte din zi chiar pe treptele casei de cultură unde se află secția de votare.

În satul Olișcani, r. Șoldănești proprietarul unui magazin din apropierea secției de votare a invitat observatorul concurentului electoral PPRM să facă niște cumpărături la magazinul respectiv. Observatorul concurentului electoral a refuzat motivând că nu are bani iar proprietarul a invitat-o să-i ofere o înghețată dacă aceasta va vota pentru concurentul PDM. Potrivit observatorilui proprietarul magazinului nu cunoștea despre faptul că persoana căreia i-a oferit o înghețată este observator.

Reprezentantul concurentului electoral PLDM a depus o contestație la BESV nr. 14 pe motiv că susţinătorii concurentului PDM aflaţi în automobilul AN AN 171 parcat la intrarea pe teritoriul secţiei de votare prin prezenţa lor agitau alegătorii.

Afişaj electoral neautorizat

La o distanţă mai mică de 50 metri de secţia de votare nr. 51 din c. Manta, r. Cahul a fost observat posterul concurentului electoral PLDM.

Transportarea organizată a alegătorilor

În satul Visoca, r. Soroca a fost observată transportarea organizată a alegătorilor în favoarea concurentului PDM la secția de vot de către un automobilul cu nr. K AN 843.  Acest fapt anterior a fost menționat și în contestația înregistrată la BESV de către doi concurenți electorali, PCRM şi PLDM, la fel pe motivul transportării organizate a alegătorilor la liceul din localitate.

Un alt caz de transportare a alegătorilor de către susţinătorii concurentului electoral PDM cu microbusul nr. CH AV 577 a fost constatat în comuna Manta, SV nr. 50.

Observatorii din SV nr. 22 din satul Olișcani au constatat pe parcursul zilei trei automobile SD AS 480, SD AS 590, OR AR 390 care transportau în mod regulat alegătorii la secția de votare în favoarea concurentului electoral PLDM.

Respectarea secretului votării

În satul Olișcani, r. Șoldănești a fost constatat un caz în care un alegător și-a fotografiat votul. Președinta BESV a spus că nu a observat acest lucru, deși la un anumit moment alegătorul a scăpat aparatul de fotografiat pe podea în cabina de vot.

Votarea în lipsa actelor corespunzătoare

La SV nr. 26 din c. Mincenii de Jos un alegător a votat în baza unui buletin de identitate expirat cu doi ani în urmă.

În SV nr. 14 din c. Chetrosu membrii BESV au permis ca două persoane, care nu au cetățenia Republicii Moldova să voteze în baza permiselor de ședere, pe acest fapt fiind iniţiată o contestaţie de către reprezentantul PDM.

Tentativă de a scoate buletinul de vot din secția de votare

În satul Olișcani, raionul Șoldănești o persoană în vârstă a ieșit cu buletinul de vot necompletat în afara secției de vot. Aceasta a revenit singură în scurt timp în secția de votare fără ca să fi utilizat buletinul iar membrii BESV i-au permis să voteze.

Procedura de votare cu urna mobilă

În satul Mincenii de Sus, r. Rezina, au avut loc două incidente generate de participarea unei şi aceeaşi individ care îngrijea de două persoane cu disabilităţi şi care pretindea să ajute persoanele să voteze. Astfel, în primul caz un alegător cu disabilităţi de vedere nu şi-a putut exercita dreptul la vot, din cauza unei erori în cererea de votare la domiciliu. În al doilea caz, la vizita membrilor BESV la un alt alegător care a depus cerere de vot la domiciliu a fost observat acelaşi individ care insista să ajute alegătorul să voteze, chiar dacă acesta fiind în stare care era în stare psihică şi fizică adecvată putea să voteze singur. La insistența membrilor BESV ca alegătorul să voteze de unul singur, s-a iscat un conflict, generat de individul respectiv. În urma intervenţiei colaboratorilor poliţiei, conflictul a fost rezolvat, iar alegătorul a votat desinestătător.


[1] Rata de participare este calculată în baza datelor preliminare recepţionate prin telefon.