OBSERVATORII REPREZENTANŢEI DIN MOLDOVA A FUNDAŢIEI EURASIA NU AU SESIZAT NEREGULI LA SECŢIILE DE VOTARE CONSTITUITE ÎN AFARA REPUBLICII MOLDOVA

Не найденно For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

Chişinău, Moldova, 3 august 2009 – cei 19 observatori din totalul de 37 nu au sesizat nereguli la secţiile de votare constituite în afara ţării şi au menţionat accesul liber la informaţia cu caracter electoral pe parcursul observării alegerilor, inclusiv deschiderea secţiilor de votare, desfăşurarea votării, închiderea secţiilor de votare şi totalizarea rezultatelor.

Observatorii au constatat un flux sporit de alegători în intervalele de timp 7:00-9:00 şi 18:00-21:00, atribuind aceste fluxuri perioadei de până la începerea şi după încheierea zilei de muncă. Observatorul Reprezentanţei din Moldova a Fundației Eurasia la Bologna ne-a informat că la ora locală 20:35 în curtea Consulatului Republicii Moldova din Bologna se aflau câteva sute de cetățeni moldoveni care au venit după serviciu, de la sute de km distanță pentru a-și exercita dreptul de vot. În urma sesizărilor acestora, Comisia Electorală Centrală a permis prelungirea votării la secţia respectivă până la orele 22:00. O situaţie similară a fost înregistrată şi la Ambasada Republicii Moldova la Londra.

Conform datelor prezentate de observatorii Fundaţiei Eurasia, rezultă că în topul preferinţelor alegătorilor moldoveni aflaţi peste hotare este partidul politic „Partidul Liberal” (PL) care a acumulat în total 45.48% la secţiile vizate, urmat de partidul politic „Partidul Liberal Democrat din Moldova” (PLDM) – 32.43%, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) – 7,23%, partidul politic Alianţa „Moldova Noastră” (AMN) – 5,62%, Partidul Democrat din Moldova (PDM) – 5,31%.

Comparativ cu alegerile din 5 aprilie a.c., la secţiile de votare monitorizate a crescut ponderea partidelor politice PLDM şi PD; numărul simpatizanţilor partidului politic PL a rămas relativ stabilă; ponderea PCRM a crescut la secţia de votare din Federaţia Rusă, dar a scăzut în celelalte secţii de votare vizate; ponderea AMN a scăzut la majoritatea secţiilor de votare menţionate.

Prezenţa la urnele de vot, în cadrul acestui scrutin, a crescut la majoritatea secţiilor de votare vizate cu excepţia celor din România, unde rata participării a scăzut cu 13,31% comparativ cu alegerile precedente. În anexă sunt prezentăm rezultatele votării pe fiecare secţie de votare monitorizată, precum şi detalii privind participarea la vot.

Pentru monitorizarea alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 Reprezentanţa din Moldova a Fundaţiei Eurasia a acreditat 37 observatori naţionali şi 7 observatori internaţionali, dintre care 19 observatori au supravegheat scrutinul electoral la secţiile de votare constituire în afara ţării. Au fost prezenţi observatori naţionali la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova în Federaţia Rusă, România, Republica Italiană, Marea Britanie, Republica Elenă, Regatul Belgiei şi Statele Unite ale Americii.

Pentru informaţii suplimentare contactaţi Andrei Brighidin, Manager de programe prin e-mail: abrighidin@eurasia.md sau la telefon: (022)235343 (ext. 124).

Observarea peste hotare a fost posibilă grație suportului financiar oferit de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida/Asdi) şi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

Descarca PDF