(Română) Sondaj adresat tinerilor privind (ne)participarea la vot și percepția asupra proceselor electorale din Moldova

Не найденно For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) «Viitorul», organizație membru al Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte, invită tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 35 de ani să completeze un chestionar al cărui scop este determinarea cauzelor neparticipării la vot a tinerilor și a percepției acestora asupra proceselor electorale din Republica Moldova .

CLICK PENTRU A COMPLETA SONDAJUL

La toamnă vor avea loc alegeri prezidențiale în Republica Moldova, eveniment cu consecințe determinante pe plan social, economic și politic cel puțin până în 2024. Dincolo de rezultatul propriu-zis al alegerilor, un indicator important în cadrul acestui exercițiu va fi rata de participare a tinerilor. Prioritatea I a Strategiei de Tineret 2020 a guvernului R.Moldova identifică participarea tinerilor în toate sferele vieţii drept o caracteristică a societăţilor bazate pe valori ca democraţia, toleranţa şi prosperitatea, specificîndu-se că doar prin participare şi implicare activă, tinerii devin parte a proceselor ce se produc în societate, dezvoltându-se ca cetăţeni responsabili şi capabili să facă faţă provocărilor vieţii.

Situația actuală a participării tinerilor la principalul exercițiu democratic prin exercitarea dreptului la vot este departe de a corespunde acestui deziderat. Deși datele CEC (care împarte alegătorii în următoarele categorii de vîrste:18-25, 26-40, 41-55, etc) nu sunt concludente pentru a înfățișa un tablou exhaustiv al participării la vot a persoanelor cu vârsta de până la 35 de ani, adică a acelor persoane cu drept de vot și care sunt tineri conform Legii 215/2016, totuși chiar și din datele existente ne putem forma o idee asupra problemei. Astfel, la alegerile prezidențiale din 2016, din totalul de participanți la vot, doar 10,7% au fost tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani, acest procent coborând la 8,5% la alegerile parlamentare din februarie 2019 și la doar 6,15% în cadrul alegerilor locale din octombrie anul trecut.

Rata foarte scăzută de participare a tinerilor la vot constituie un indicator și confirmare a existenței de probleme ce privește situația social-politice din țară. Principalul rezultat al neparticipării tinerilor la vot este reflectat în faptul că politicienii, indiferent de partide, nu simt nici un fel de presiune din partea segmentului de alegători tineri pentru a întreprinde reformele democratice, în domeniul statului de drept și a luptei împotriva corupției, fapt care atrage după sine o și mai mare dezamăgire din partea tinerilor care devin pe această fie mai pasivi, fie aleg să emigreze ca modalitate de ieșire din acest cerc vicios.

Chestionarul a fost conceput de IDIS «Viitorul» în cadrul Proiectului Promovarea participării tinerilor la procesele electorale din Republica Moldova implementat de IDIS Viitorul prin Programul de granturi pentru organizațiile de tineret 2020 al MECC.